Atenție șoferi! Cod galben de ceață în mai multe județe din România

Atenție șoferi! Cod galben de ceață în mai multe județe din România
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock
Publicat: 03/10/2023, 07:39
Actualizat: 03/10/2023, 07:45

Atenție șoferi! Este cod galben de ceață în mai multe localități din România! Meterologii au emis mai multe avertizări meteo cod galben de ceață, de tip nowcasting, valabile marți dimineața.

Astfel, până la ora 9:00, în județul Suceava: Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vama, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Iacobeni, Sadova, Panaci, Poiana Stampei, Cârlibaba, Breaza, Coșna, Ciocănești, se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Și în zona depresionară a județului Harghita  respectiv zona localităților: Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu va fi local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Banat

În primele zile ale lunii octombrie, vremea se va încălzi, iar cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în data de 4 octombrie, când media maximelor termice va fi de 25 – 27 de grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a 11 grade. Va urma un proces de răcorire treptată până la mijlocul intervalului de prognoză, când maximele vor atinge în medie 21 – 23 de grade, iar minimele de 7 – 9 grade. Ulterior, media valorilor de temperatură maximă vor avea variaţii între 21 şi 26 de grade, iar cele de temperatură minimă între 8 şi 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 11 octombrie.

Crişana

Vremea va fi în încălzire până în data de 4 octombrie când media maximelor termice va fi de 24 – 25 de grade, timp în care minimele vor atinge 10 – 11 grade. În următoarele trei zile, vremea se va răcori şi temperaturile vor coborî cu aproximativ patru grade, apoi media temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 20 şi 25 de grade, în timp minimele vor oscila între 6 şi 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 11 octombrie.

Transilvania

Până în data de 4 octombrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor ajunge să atingă, în medie, 24 de grade, iar minimele din dimineaţa următoare vor fi de 10 – 11 grade. Vor urma trei zile de răcorire, în medie cu cinci grade, apoi, până la finalul intervalului de prognoză vor fi variaţii ale mediei temperaturilor maxime între 19 şi 24 de grade, iar cea a minimelor între 5 şi 9 grade. Ploi slabe vor fi posibile doar trecător şi pe suprafeţe restrânse.

Maramureş

În primele zile ale lunii octombrie, vremea se va încălzi, iar cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în jurul datei de 4 octombrie, când media maximelor termice va fi de 23 – 24 de grade, iar cea a minimelor de 10 – 11 grade. Va urma un proces de răcorire treptată până vineri, 7 octombrie, când maximele vor atinge în medie 19 – 20 de grade, respectiv minime de 6 – 7 grade. Ulterior, media valorilor de temperatură maximă va avea variaţii între 19 şi 23 de grade, în timp ce minima va fi între 6 şi 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 5 octombrie, precum şi după data de 11 octombrie.

Moldova

Vremea se va încălzi până în data de 4 octombrie când media maximelor termice va fi de 26 – 27 de grade, iar cea a minimelor va atinge 12 – 13 grade. În următoarele trei zile, vremea se va răcori cu aproximativ cinci grade, apoi media temperaturilor maxime va avea variaţii, în general, între 19 şi 24 de grade, în timp ce minimele vor fi între 7 şi 11 grade. Ploi slabe vor fi posibile doar trecător şi pe suprafeţe restrânse.

Dobrogea

Variaţiile de temperatură nu vor fi semnificative, în general, media maximelor termice se va situa între 21 şi 25 de grade. Minimele se vor încadra între 11 şi 15 grade, iar probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 12 octombrie.

Muntenia

Media maximelor termice va fi în creştere până în data de 4 octombrie, când va atinge 27 – 28 de grade. În următoarele trei zile, temperaturile vor scădea şi se vor situa între 22 şi 24 de grade, apoi va avea variaţii în general între 23 şi 26 de grade. Media minimelor termice va avea valori între 8 şi 13 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în zilele de 5 şi 6 octombrie şi după data de 12 octombrie.

Oltenia

Maximele termice vor fi în creştere în următoarele zile, când media lor se va situa în jurul valorii de 26 de grade. După această perioadă, regimul termic va fi în scădere şi, în medie, temperaturile vor atinge 22 – 23 de grade, iar ulterior vor avea variaţii în general între 21 şi 25 de grade. Media minimelor termice va fi între 7 şi 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 12 octombrie.

La munte, media temperaturilor maxime va avea variaţii între 11 şi 16 grade, iar minimele vor oscila între 2 şi 7 grade. Trecător va ploua, dar, în general, pe arii restrânse şi slab cantitativ, cu o probabilitate mai mare în jurul zilei de 5 octombrie şi după data de 10 octombrie.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Tortură în stil mafiot la o stână din Bacău. Proprietarul i-a turnat picioarele în beton...
Ce a făcut Daniela Crudu după ce a devenit mămică pentru a doua oară. A...
Mititelu, scandal monstru cu Becali! A luat decizia să nu mai vorbească niciodată: de la...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
Prima condamnare după Legea Anastasia: Ce pedeapsă a primit un șofer beat care a omorât...
Cum a ajuns să arate mormântul Denisei Răducu, la 7 ani de la moartea sa....
Celebra actriță, diagnosticată cu CANCER MAMAR. E devastată după reconstrucția mamară. „Sunt în viață și...
Ploaia cu grindină a tocat într-o oră recolte de milioane de lei din ţară. Zonele...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Recalcularea pensiiilor în România: Majorare de 65% pentru pensionari până la finalul anului în curs
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Cât de bună e, de fapt, Dacia Duster 2024? VIDEO
Salariul minim va fi majorat de la 1 iulie, de la 3300 de lei la...
Succes COLOSAL pentru SpaceX! Elon Musk A PLÂNS de bucurie
Marele actor S-A STINS din viață. Pierdere uriașă pentru TOATĂ SCENA artistică
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare...
Imaginile durerii! Patrizia și Bianca s-au întors acasă în sicrie albe! VIDEO cutremurător
Adrian Minune, despre legătura pe care o are cu Florin Salam. „Eu sunt tatăl lui...
Clipe de coșmar pentru Andreea Antonescu! Ce a pățit artista: ”M-am speriat foarte tare și...
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: -...
Câți dintre angajați folosesc Inteligența Artificială pentru a-și ușura munca?
×